Confesiunile unei leneșe

Vă voi povesti în acest articol despre ce înseamnă lenea pentru mine, despre procrastinare, metoda număratului descrescător de la 5 la 0,  metoda Eat that frog și despre Marie Kondo.

Dar să începem cu începutul. Fire artistică și boemă de la mama natură, nu m-am împăcat niciodată cu ideea de deadline. În momentul în care aveam un proiect, chiar dacă era important ( și conștientizam profund acest lucru ), cumva nu reușeam să mă mobilizez suficient încât să mă apuc de el, lăsându-l pe ultima sută de metri. În vremea studenției, atunci când eram în sesiune și aveam foarte mult de învățat, mii de pagini de citit pentru doar o săptămână ( nu exagerez cu nimic, litere rulz! ) găseam altceva important de făcut. Mă apuca grija curățeniei, a sortatului șosetelor, pe care dacă stau bine să mă gândesc le spălam de mână, doar să nu mă apuc de ce era important. Într-un final reușeam să le duc la capăt, dar implica un efort considerabil și un stres inutil.

Psihologii spun că această procrastinare apare la persoanele perfecționiste, cărora le e teamă să nu greșească și ce să vezi? Nu se apucă imediat, acest proces generând foarte multe angoase și frustrări.

Care era scenariul meu? Nu sunt pregătită suficient! Ceilalți au mari așteptări de la mine. Nu o să mă ridic ușor la așteptările celorlați. Trebuie să aprofundez! Îmi este teamă de eșec! Acest perfecționism dezadaptiv s-a manifestat considerabil în perioada studenției, dar adun reminiscențe chiar și acum.

La un moment dat în cariera mea profesională am avut un episod de procrastinare. Lucram într-o agenție de publicitate, acolo dacă nu știți trebuie să combini imaginația cu simțul practic. Lucrurile au mers bine, până în momentul în care ni s-a impus un progrămel de timming, care să ne cronometreze activitatea. Nu blamez măsura, până la urmă trebuia să venim cu cât mai multe idei într-un timp relativ scurt because at the end of the day we are all numbers. Doar că măsura nu a adus randament, ci mai multă frustrare. Ticăia porcăria de aplicație, exact ca un cronometru sau ca ceasul de la cuptor, iar eu mă gândeam cum să fac un layout într-un timp cât mai scurt, să-mi storc ideile cât mai repede pentru că mă temeam de repercursiuni. Doar că ideile nu veneau, nici dacă mi-aș fi achiziționat un blender. Nu blamez metoda, nici nu o recomand, nu știu dacă funcționează în cazul altor persoane, dar cred că de cele mai multe ori în agențiile de la noi se dorește să se facă din rahat bici sub o formă învechită, dar mascată de un americănism de-ți vine greață.

Metoda Eat that Frog am descoperit-o demult. Se referă la faptul că trebuie să începi cu lucrurile grele la început și să termini cu cele ușoare. Adică să scapi de cele mai nasoale chestii, lăsând la final ce e mai plăcut. Era chiar un filmuleț animat  pe acestă temă în care un om tot înghițea broaște. Totul pornește de la un citat care spune: „Dacă primul lucru pe care îl faci atunci când te trezești dimineața este să mănânci o broască vie, nimic rău nu ți se poate întâmpla pe parcursul acelei zile.” 

Broasca trebuie să fie cea mai dificilă sarcină pe lista ta, cea care te face să procrastinezi. Odată mâncată îți va da energie și imbold pe tot parcursul zilei. Dacă nu o mănânci ci o lași să orăcăie pe farfurie, te va seca de energie pentru că nu e nimic mai obositor decât o sarcină nerezolvată.

O altă metodă,care a dat roade la început, dar acum îmi e prea lene să o pun din nou în practică este 5 Second Rule. Destul de populară, promovată de Mel Robbins, un speaker motivațional ( spun promovată pentru că am mari dubii că ar fi inventată de ea ), ne dezvăluie un secret banal. Așadar, pentru a ne pune în funcțiune organismul trebuie să numărăm descrescător de la cinci la zero.

Mel Robbins spune că singura piedică către succes este acea milisecundă de amânare. Atunci când avem chestii de făcut, fie că e vorba de aranjarea unui maldăr de rufe, spălatul pisicii sau chiar datul jos din pat, creierul nostru ne protejează de aceste intemperii, obținându-se amânarea. Așa că 5,4,3,2,1 și creierașul se pregătește de acțiune.

Marie Kondo este o japoneză super simpatică. A creat o adevărată avalașă în America prin tehnicile ei de curățenie și împăturire a hainelor. A scris cărți, are asociație și chiar o emisiune pe Netflix. Ce face ea de e așa special? Împăturește haine, dar nu oricum. Odată împăturite stau în poziție verticală.

Atunci când intră într-o casă să facă curat, mai întâi îi mulțumește acelei case pentru rolul ei și pentru găzduire. Cum nu m-am gândit până acum? Dacă devi conștient și îți apreciezi casa pentru găzduire, protecție, totul se simplifică. Nu mai simți presiune, casa ta devine un animal de companie sau chiar un copil, pe care îl îngrijești cu drag.

Un alt lucru învățat de la ea este sortatul hainelor. Nu oricum, să ne înțelegem. Trebuie să le atingem și să le sortăm după cele care ne aduc bucurie și cele care nu ne mai aduc bucurie. Celor care nu ne mai aduc bucurie trebuie să le mulțumim că au făcut asta odată și să le donăm. De asemenea, ne îndeamnă să ne depozităm lucrurile în sertare, în poziție verticală pentru a le putea vedea, astfel încât să nu cheltuim bani inutili pe ceva ce deja avem în casă.

Destul despre mine. Voi cum stați cu lenea?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.