O disecție toracică urbană

Seara, în stația de metrou de la Romană oamenii cu măști antipoluare, albe stau așezați pe scăunelele de pe peron ca ciorchinele de fluturi albi. O mână stă așezată pe geantă sau rucsac iar cealaltă ține telefonul – o prelungire firească, ce capătă diverse forme și dimenisiuni.

Imediat ajunge și metroul, care expiră intens odată cu oprirea sa, oamenii ciorchine de fluturi se urcă îngrămădindu-se. Mișcarea e una de hold a conversației, ca apoi să se învăluiască într-un dans al ocupării locurilor.

Nimeni nu se uită în jur, fiecare dă scroll și news feed. Totul se întâmplă cu viteză și natural. În câteva stații oamenii rinocer se aruncă frenetic, cu energie, exact atunci când se închid ușile. Un tip aleargă animalic, aproape să-și rupă picioarele pe scări, cu o trotinetă la subraț. Aproape că o împinge cu ură pe o băbăța pisică de apartament din fața sa, care nu se dă naibii mai încolo. Tipul rinocer intră în metrou înainte să se închidă ușile, aruncă trotineta îndoită pe unul dintre locurile libere, de teamă că-l va ocupa altcineva înaintea lui. Se uită cu dispreț la fata din față, care e frumoasă și are teniși galbeni. Rânjește de unul singur și-și deschide tinderul, în speranța de a o găsi pe cea care stă în fața sa.

Milan Kundera are o carte foarte interesantă, care se numește Lentoarea. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri temporale, ne este prezentată atât lentoarea de mult apusă, cât și viteza actuală. Este prezentată o revoltă a individului asupra condiției umane. Se vorbește pe șleau, se prezintă grotescul într-un mod spumos.

— La fiecare cincizeci de minute, pe şoselele Franţei moare un om. Uită-te la nebunii ăştia care gonesc lîngă noi. Sînt aceiaşi care, cînd o bătrînă e jefuită sub ochii lor pe stradă, ştiu să fie foarte prudenţi. Cum se face că la volan prind dintr-o dată curaj?
Ce să-i răspund? Eventual: omul ghemuit pe motocicletă nu se poate concentra decît la secunda zborului său; se agaţă de o frîntură de timp ruptă şi de trecut, şi de viitor; e smuls din continuitatea timpului; e în afara timpului; cu alte cuvinte, se află într-o stare de extaz; uită atunci de vîrstă, uită de soţie şi de copii, iar frica dispare, căci frica îşi are sursa în viitor, iar cine s-a eliberat de viitor nu mai are de ce să se teamă.
( fragment Lentoarea, Milan Kundera )
Kundera susține că timpul trece mult mai repede când nu ești conștient, când e grăbești. În momentul în care nu te grăbești, timpul trece mai greu. În momentul în care mergi pe stradă și vrei să-ți amintești ceva încetinești pasul, în schimb, atunci când vrei să uiți ceva îl grăbești voluntar pentru a te îndepărta de ce e încă atât de aproape de tine.
Două prietene stau la o cafea cu aromă sintetică de lavandă, într-o cafenea la colț de stradă. Își fac un selfie pe care îl postează în grabă. Hashtagul de pe tastatură e găsit cu o foarte mare ușurință. Una din ele după ce butonează, și-și numără like-urile se uită atent în poză, unde observă noua bluză a prietenei. O complimentează în comment. Tensionate, nu deschid conversația până nu depășesc cincizeci de like-uri.
Un grup de narciși mustăcioși se așează la aceeași cafenea, față în față cu ele pentru a se lăsa admirați. Au o fleașcă de păr lungă în față și gelată, priviri galeșe și guri mici de liliac. Unul dintre ei încă mai are printre dinți o bucată #IamMonica, pe care ar fi scuipat-o în chiuvetă, de dimineață dacă nu s-ar fi grăbit. Narcișii au pe sub cămășile de firmă perfecte toracele în ghips, rezultat al primului eșec în dragoste sau al primei amăgiri, peste care nu vor trece niciodată. Toracele prins în acest mod îi face incapabili de un sentiment real.
În orașul aglomerat mai sunt și cei care se opun curentului. Pe Alex l-am întâlnit în Control. Era cu caprele lui acolo, cărora le atârnase baloane galbene cu heliu, să nu le piardă prin mulțime. Și le crește într-un apartament cu două camere din Militari. E fericit. Le-a adus fân bio în sufragerie, iar excrementele nu le aruncă, ci le folosește ca îngrășământ pentru iarba din balcon. A învățat de pe Youtube să facă brânză, fapt care este menționat în cv-ul său la secțiunea abilități.
Sunt câteva zeci de oameni pe lângă care trecem fără să-i observăm, ne respirăm în ceafă unii altora în fiecare dimineață, alergăm tâmpit și frenetic fără miză, ne rupem coatele și ne pierdem viețile sociale pentru a fi sclavii altora, ce a mai rămas e doar râsul ca formă de eliberare.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.