Goana după recăpătarea kilogramelor

Cum naiba s-a ajuns de la goana după haine la goana după dat jos kilograme nu înțeleg. Anotimpurile se schimbă, orașele se schimbă, dar se pare că și oamenii. Nu mă refer la un nivel lăuntric, ci la simplul fizic.

Cine ar fi crezut că douăzeci și șase și temperatul douăzeci și șapte au pus monopol pe frigider, au aruncat toate dulciurile, mi-au dat un șut în fund și m-au trimis afară la alergat și la sală?

Cine ar fi crezut că pentru batonașul preferat de ciocolată cu cocos trebuie să alerg ca nebuna pe bandă douăzeci de minute? Cine ar fi crezut că arderile mele și-au cam luat vacanță iar atunci când sunt acasă se alintă ca un motan rebel, care nu vrea să vină la mângâiat?

Am început lupta nebună cu kilogramele. E o goană după vechiul abdomen și fund, care e pe aproape câștigată. E greu și necesită mult efort susținut. Trezitul mai devreme sau motivarea după o zi lungă de stat în picioare la serviciu nu fac decât să o îngreuneze, but this is life, n-avem ce face.

De când mă știu am fost slabă și când zic slabă mă refer la 50-55 de kilograme la 1. 70 înalțime. Când eram mică eram slabă. Nu știam eu pe atunci ce e cu iubirea de sine și mă complexa. Îmi doream să mă îngraș și îmi plăcea la nebunie când purtam colanți pe dedesupt pentru că mi se vedeau picioarele mai groase.

Mai târziu, în adolescență, am avut un corp perfect. Nu-mi trebuia cine știe ce sport, făceam pilates, tonifiere, mâncam foarte sănătos și nu ratam mese. Mai târziu, însă am descoperit nebunia nopților nedormite, plăcerea mâncatului shaormiței în miez de noapte, la aer liber, aripioarele picante cu sos de maioneză și usturoi. Și acum înghit în sec.

Acum doi ani nu mai intra pe mine perechea preferată de jeanși așa că m-am pus pe o dietă proastă în care îmi număram caloriile. Era totul calculat, numărat, împărțit. Pe frumoasa înmulțire am trimis-o la culcare în beci. Așa că se lua una bucată varză roșie dimineața din care se făcea salată, se punea doar o linguriță de ulei pe care o înjuram că există pe lumea asta și că e gustoasă, dar calorică, puneam un ou la fiert, o grefă în cel mai bun caz. La prânz supă de legume sau orez simplu fiert, iar seara cu mâinile tremurând îmi mai tăiam niște roșioare pentru salată. O lună am dus-o așa. Patru kilograme am pierdut. Zero zahăr, ajunsesem să citesc chiar și etichetele borcanelor de muștar pentru a depista intrusul. Tremuram ca o gladiolă în bătaia vântului, sigurul beneficiu din prostia asta mare a fost renunțarea la zahăr. Am descoperit după atâția ani gustul  adevărat al cafelei în varianta ei pură, la care nu o să renunț niciodată. Cea mai bună cafea se bea fără zahăr, amară ca trezitul la șase și explozivă pe cerul gurii.

Au urmat apoi abandonări și împăcări cu zahărul. Am o fire împielițată, care nu acceptă nu-ul. Nu-ul spus de mine e cel mai dur dintre toate. Mă pufnea răsul singură când căutam locuri prin casă unde să ascund ciocolata sau momente în care îmi spuneam că o supă seara e suficientă, dar după două minute devoram o prăjitură cu viteza închiderii ușii de la frigider. Matadora de las ciocolates ar trebui să fie nickname-ul meu. Un studiu asupra dependențeor efectuat pe niște șobolani demonstrează că cea de zahăr e a naibii rău. Șobolanii au fost îndopați cu cocaină și zahăr. Ce au descoperit? Că dependența de zahăr e de opt ori mai mare decât de cocaină.

Nu mai spun de mâncarea procesată și de tot ce băgăm în noi involuntar. Am ajuns să apreciez și să râvnesc după tot ce înseamnă legumă sau fruct crescut în grădină iar atunci când îmi aleg fructele din piață sau supermarket mă uit dacă e ceva stricat printre și de  acolo îmi aleg pentru că acolo e viață.

După douăzeci și cinci de ani kilogramele încep să se crească și grăsimea să se depună. Trebuie să fii foarte norocoasă să nu treci prin asta. Nu spun că o femeie cu forme, cu șolduri sau burtă nu e frumoasă pentru că eu la alții mă uit mai întâi în suflet. Atitudinea  și bunătatea umană nu se măsoară în mărimea chiloților și găurile la curea. Nici nu sufăr prea tare cu încrederea în mine pentru că aș fi în stare să apar la o petrecere într-un sac de rafie și cu decupaj pe coapse, m-ar durea dorsal pentru că știu că aș acapara cu personalitatea. Daar fiecare trebuie să se simtă perfect în propriul corp. Pentru mine bine este cu celulită, iar perfect este fără. Fiecare știe ce-i mai bine pentru el și fiecare trăiește autentic și visceral.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.