Urban

  • Bucureştiul ca maculator

    Ora nouă dimineaţa, bulevardul Mihail Kogalniceanu, se aud claxoanele enervante ale conducătorilor auto. Traversez ilegal strada cu gândul să-mi cumpăr ceva de mâncare, care să înlocuiască micul dejun pe care nu l-am servit acasă.
    Incântată de eficienţa vânzătoarei de la butic, care probabil îşi condimenta dimineaţa vorbind la telefon cu vreun iubit, cu toate că cinci oameni stateau la coadă, am renunţat şi m-am decis să-mi continui drumul.
    Trotuarul era îngust iar în aer plutea un puternic miros de tuş, care probabil provenea de la cele 3 magazine Xerox. La o privire mai atentă de-a lungul străzii, pereţii crăpaţi şi plini de mucegai erau plini de graffiti.
    În colţul unui perete era scris cu şablon şi cu litere mari de tipar negre: CÂT NE-AU FURAT, iar la câţiva centimetri mai jos trona o un desen, în care un om îl împuşca pe altul.
    Peste acest desen erau desenate cu creta, probabil să completeze sau sa-i dea alt sens imaginii, nişte coarne atribuite omului cu pistolul în mână şi o aură celui care era împuşcat.
    Mi-au imaginat că forţele răului înving forţele binelui mai presus de legătura umană dar m-a dus cu gândul la faptul că poporul român este prea pesimist.
    M-am simţit curioasă şi tot mai atrasă de arta graffiti-ului şi am continuat să străbat strada în căutare de alte desene dar şi de sensuri.
  • PROTEST, BEAT THAT PUNK, JOS BĂSESCU! mă întâmpinau discret pe măsură ce înaintam spre bulevardul Regina Elisabeta.
    Probabil erau făcute de amatori nesiguri care nu stăpâneau foarte bine această tehnică.
    Mi-a atras atenţia faptul că ocupau puţin spaţiu, în concepţia mea un cuvânt precum PROTEST ar trebui să ocupe triumfător cel putin un
    metru din peretele clădirii.
    Cu litere mici, înclinate spre stânga, scrise probabil de un stângaci HAI GATA ocupa un sfert dintr-un balcon şi era înconjurat de alte însemne pe care nu le puteam descifra.
    Tot ce văzusem până acum era revolta oamenilor, care au decis să şi-o materializeze pe peretii acestor clădiri. O revoltă asupra sistemului, asupra preşedintelui care era materializată prin cuvinte dure şi expresii care mocneau de ceva vreme, aşteptând să fie
    materializate chiar şi pe un perete murder şi plin de mucegai.
    Gălăgie, zarvă, miros de cafea, studenţi, mai exact Universitatea Bucureşti. La baza unei ferestre largi, în arc de cerc e scris ANOTHER BRICK IN THE WALL cu referire probabil la melodia trupei Pink Floyd, care protestează împotriva rigidităţii şcolii şi a profesorilor.
    Pe partea cealaltă a clădirii, am descoperit un şablon care-l înfăţişa pe Gregory House din celebrul serial american Dr House, iar dedesubtul chipului scria : It’s not lupus.
    Dr House e un personaj atipic care conduce o echipă de diagnosticare. Practicile lui nu sunt tocmai convenţionale şi nu se supun niciunei reguli. Cu toate acestea reuşeşte, de fiecare dată,  să salveze vieţi.
Mă strecor pe lângă şirurile de studenţi până la fântâna de la Universitate unde este scris cu litere mari impunătoare şi roşii pe peretele paralel cu fântâna SINGURA SOLUŢIE –PROPRIA EVOLUŢIE.
Este sfârşitul plimbării mele dar şi cheia tuturor problemelor care zac pe pereţii clădirilor ponosite şi vechi în aşteptare ca măcar cineva să le citească.

Cel mai bun lucru pe care omul îl poate face pentru el însuşi este să investească în propria
evoluţie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s