Dragă decembrie,

Nu prea ne-am înțeles noi de obicei pentru că nu mă bucură venirea iernii. Am preferat mai degrabă temperaturile plăcute de octombrie – atunci când vremea ne permite plimbări lungi, reci și umede. Aerul rece și mirosul ploii întotdeauna m-au inspirat. Asta ca să nu-ți povestesc ce sentimente nutresc pentru vară… pentru că… de, te-aș face gelos.

Da, ai ghicit! Sufăr de melancolii de sezon cauzate de lipsa soarelui, pe care le dozez cu nințică dramă. M-am gândit să-ți dau o șansă, așa că am mers pentru prima dată la patinuar.

Decembrie, dragă așează-te confortabil în fotoliu, servește o cană mare de șodou cu vanilie și ascultă …

 

Tocmai pentru că nu îmi place iarna am locuit timp de trei ani la Braşov – oraşul rece sau oraşul îngheţat, cum îmi place mie să îi spun.
Îngrozită de frig, în acest timp nu am simţit niciodată nevoia să mă duc pe pârtie sau la vreun patinuar.
Nu înţelegeam plăcerea de a te urca pe o bucată de lemn sau plastic lustruit cu ceară şi a aluneca, riscând să-ţi fracturezi fiecare oscior pe care-l deţii.
Totul până de curând, când din cauza unei plictiseli molipsitoare şi datorită insistenţelor prietenelor mele am ajuns la un patinuar din Titan.
Entuziasmul de pe chipul lor nu se reflecta în al meu, mai ales că au decis să plecăm dimineaţa.
Aşa că mi-am luat o cafea delicioasă de la automat, mare mi-a fost mirarea când am constatat că mirosul şi gustul semănau … culmea, a cafea. Din păcate nu am putut să o savurez printre frânele şoferului morocănos şi o bătrânică zburdalnică, mereu în căutarea echilibrului. La o frână mai bruscă mai mult de jumătate din conţinutul paharului meu era pe faţa şi hainele bătrânei, care m-a direcţionat, cu toată convingerea, către originile mele.
Nu avea niciun sens să o conving câte aspecte benefice poate avea cafeaua pentru tenul ei, fiind, desigur, un antioxidant aşa că ne-am coborât la prima staţie şi am luat metroul.
Întodeauna am avut o fobie pentru gheaţă. Îmi place apa în starea ei naturală, îmi place să înot, să fac scufundări dar niciodată nu am putut să stau cocoţată pe nişte lame şi să păşesc pe suprafaţa lucioasă şi incertă.
În momentul în care am pus piciorul pe gheaţă nu am mai ţinut cont de frigul de afară pentru că în mine se purta un război pe un ţinut tropical. Mă cuprindeau valuri de căldură, iar adrenalina se hotărâse să danseze step.
După o oră şi jumătate de chin, în care am încercat din răsputeri să-mi ţin echilibrul şi să mă adun de pe jos ( pentru că şi să te ridici trebuie să o faci într-un anumit fel, cu picioarele îndoite, unul în faţă, celălalt în spate) culmea?! Patinam!
 Teama de a cădea dispăruse, în schimb apăruse o plăcere pe care nu o înţelesesem până atunci pentru gheaţă. Aş fi stat cu orele, nu m-aş fi dezlipit de acele patine nici dacă mi-ar fi făcut vânătăi. Eram fericită! Eram fericită pentru că preţ de câteva ore nu am băgat de seamă ce se petrece în jurul meu ci doar în interior, unde era atat de plăcut.
large (16)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s